Irinel Columbeanu, de nerecunoscut de când locuieşte la azil. Cum a fost surprins fostul milionar de ziua lui

29 05. 2024, 14:18

Irinel Columbeanu a împlinit 67 de ani pe 27 mai. Fostul milionar de la Izvorani a sărbătorit alături de cei mai apropiaţi oameni care au rămas în viaţa lui la un restaurant de lux din Otopeni. Pe reţelele de socializare au apărut mai multe imagini, iar fanii au observat cât de mult s-a schimbat fostul soţ al Monicăi Gabor.

Irinel Columbeanu se confruntă cu probleme financiare şi are multe datorii, însă a uitat de toate necazurile cu care se confruntă pentru câteva ore. Și-a luat prietenii, pe Serghei Mizil, pe Adiță Voicu de la Kanal D, dar și pe Ion Cassian, proprietarul azilului, și au sărbătorit împreună ziua sa de naştere la un restaurant de lux din Otopeni.

Irinel Columbeanu, de nerecunoscut de când locuieşte la azil

Fostul milionar s-a bucurat de timpul petrecut cu prietenii, au depănat amintiri şi şi-a adus aminte de vremurile bune. Masa au avut-o plină, cu mâncăruri de toate felurile şi bineînţeles nici băuturile rafinate nu au lipsit.

„De ziua mea de naștere am fost la un local frumos, cu mai mulți prieteni. Nu am primit cadou cine știe ce chestii să pot spune, dar important e că ne-am simțit cu toții bine. Serghei Mizil a făcut o atmosferă super cu glumele lui, am râs cu toții la masă. Întâlnirea a durat cam până la 22.00, după care fiecare a plecat acasă”, a spus Irinel Columbeanu, pentru Click!

Totodată, fostul om de afaceri a spus că e nerăbdător să își vadă fiica. Irinuca, care în prezent este stabilită în America la mama ei va reveni în România pe 14 iunie.

„O aștept pe Irina cu sufletul la gură. Pe 14 iunie o să vină în România. Am vorbit cu ea ieri și m-am bucurat foarte mult. Am vorbit chiar și cu Monica prin mesaje și mi-a spus că se bucură din suflet că am luat legătura cu Irina”, a mai zis el.

Referitor la petrecerea dată de Irinel Columbeanu la restaurantul de lux din Otopeni, Serghei Mizil a dezvăluit pentru wowbiz.ro: „A fost o petrecere mică. Am fost noi, prietenii din copilărie și nașul lui și Adiță de la Kanal D. A fost frumos, a fost o chestie intimă. El ne-a invitat. Ne-am simțit foarte bine pentru că am fost doar prietenii din copilărie. Ne-am adus aminte cum era atunci, de ce făceam pe vremea aceea. Ne-am simțit bine cu toții”.

 

 

Sursă foto: social media